Despre diamante Infografici

Ce sunt diamantele?

kimberlite lamproite popogai cosmice

 

Diamante pămîntene şi cereşti

Diamantele ce se găsesc pe planeta noastră provin în majoritatea lor din interiorul Pământului, de la adâncimi de 150-200 km, zona numită mantaua externă de sub plăcile continentale, unde s-au format la presiuni ridicate (45-60 kilobar) și la temperaturi mari (900-1300 C°), în urmă cu 1-3 miliarde de ani (circa 25-75% dintre ele au aceeași vârstă cu Pământul). Se crede, că în unele cazuri distincte, diamante pot lua naştere şi în cazul miscărilor tectonice, la presiuni uriaşe dar la temperaturi mai scăzute de aproximativ 200 C°. 

Aceste pietre ajung la suprafață odată cu urcarea magmei vulcanice. Gemologii obișnuiesc să spună cu entuziasm că miezul Pământului e plin de diamante colorate uriașe.

Erupțiile vulcanice creează depozite kimberlite (sau un fel de kimberlite, numite lamproite) ce pot conține diamante. Acestea ajung să se sedimenteze. Însă doar fiecare al zecelea depozit kimberlite conține diamante. Coșurile vulcanice kimberlite și lamproite se numesc zăcăminte primare. Kimberlitele ce conțin diamante sunt supuse eroziunii de către râuri și pârâuri, diamantele fiind astfel purtate la distanțe mari chiar şi în mare. Locul unde se depun aceste aluviuni se numește zăcământ aluvionar sau secundar de diamante.

Se cunosc în jur de 10 mii de locaţii cu kimberlite dar numai o mie din acestea au străpuns zona de stabilitate de diamante şi doar o mică parte din acestea conţin diamante de calitate şi în cantitate necesară unei mine de diamante profitabile. 

Contrar opiniei generale, diamantul nu se formează din cărbune, ci la adâncimi mult mai mari, din carbonul de sub plăcile continentale. În contrast, zăcăminte de cărbune se găsesc la doar trei kilometri adâncime, iar diamantele au luat naștere cu mult timp înaintea cărbunelor.

Test aluvionar. Madhia Padesh, India (cu acordul Rio Tinto)

În funcție de elementele ce intră în compoziția unui diamant, de radiațiile la care sunt supuse în timpul erupţiei sau de felul în care se schimbă structura lor, diamantele pot avea culori variate, iar distribuția culorii în zăcăminte nu este uniformă. Diamantele gri există în cantități de sute de milioane de carate, în timp ce diamantele roșii cunoscute ar putea încăpea și în palma unui copil.

Însă pe Pământ întâlnim și diamante diferite de cele vulcanice. Diamante mai mici iau naștere și în așa-numita zonă de subducție. Zona de subducție este o suprafață unde plăcile scoarței terestre se suprapun, una dintre ele se pliază în jos și până la urmă se topește în mantaua terestră. Deoarece plăcile oceanice sunt mai grele decât cele continentale, la întâlnirea celor două, prima se scufundă, iar calcarul, marmura sau dolomitul contribuie la nașterea diamantelor în condiții de presiune extremă. Procesul poate porni încă la adâncimi de 80 km, la temperaturi de 200 C°.

Diamante se pot forma și la prăbușirea meteoriților. Prăbușirea unui obiect cu diametru de câțiva kilometri poate produce energie echivalentă cu cea produsă de milioane de bombe atomice. Dacă la locul prăbușirii există zăcăminte de cărbuni, temperatura foarte mare și presiunea pot produce mici cristale de diamant. S-au înregistrat numeroase asemenea fenomene în istoria Pământului, cel mai cunoscut este cazul craterului Popigai. Acesta este rezultatul unui impact în urmă cu 35 milioane de ani, când un asteroid cu diametrul de 5 – 8 km s-a prăbușit în Siberia, pe platoul Tamir. Craterul Popigai este în prezent cel mai mare depozit cunoscut de diamante. Cristalele sunt de mărime de doar 2 mm, neavînd avut timp să crească. Această dimensiune este prea mică pentru bijuterii, dar diamantele respective sunt potrivite pentru prelucrarea altor diamante, care se face cu praful de diamant.

Craterul Popigai. (sursa: Wiki Commons)

Meteoriții pot transporta și ei diamante de dimensiuni nanometrice. Aceste diamante spațiale nu au luat naștere pe Pământ și sunt atât de mărunte că nu pot fi utilizate în bijuterii. De altfel, cosmosul poate fi plin de diamante. Cele mai noi cercetări arată că, din cauza temperaturilor și presiunii mari de pe Jupiter și Saturn, acolo se pot forma mai multe tone de diamante pe an, diametrul pietrelor fiind în jur de un centimetru. Este însă neclar dacă diamantul care se formează în asemenea condiții extreme poate să își păstreze forma cristalină cunoscută.