Despre diamante Infografici

Evoluţia formei

golconda arthasastra tăietura rose goa tăietura mughal idar-oberstein bahia cecil rhodes de beers alrosa

Tăierea diamantelor nu este doar o chestiune pur tehnică, ci a fost influenţată, de-a lungul timpului, de o mulţime de factori istorici, economici și estetici. Pentru a introduce puncturile de vedere şi evoluţia tăierii diamantelor, este necesar să rezumăm istoria diamantului în sine.

Originea șlefuirii și purtării diamantelor se pierde în negura timpului. Primele pietre au fost cel mai probabil descoperite în India, în râul Golconda. Secole în şir, indienii au admirat pietrele în forma lor brută și le-au atribuit puteri magice. Se credea ca diamantul protejează de cele mai diverse pericole, totodată oferă conferă puteri dintre cele mai variate. Practic, nu exista dorință pe care diamantul să nu o poată îndeplini sau rău de care diamantul nu oferea protecţie.

Diamante brute. foto credits: Alrosa
Diamante brute. (cu acordul Alrosa) Octoedrul este cea mai frecvent întâlnită formă regulată a diamantului, piatra brută putând avea şi formă de rombdodecaedru sau de cub. Însă diamantul brut nu este întotdeauna simetric. În imaginea din centru se poate vedea o formă asimetrică. Unele diamante brute nu au formă de cristal (cleavages), altele sunt alcătuite din două cristale (macles), vezi piatra din stânga sus. Alte pietre, vezi stânga jos, au formă triunghiulară şi sunt un singur şi continuu cristal. (flats).

Arthasastra, un manuscris antic indian din secolul 4 î.Hr. ne vorbește în mod convingător despre comerțul cu diamante, despre taxe, despre cunoscători și despre un fel de clasificare a diamantelor. Astfel putem deduce că, în acea perioadă, comerțul cu diamante era deja foarte dezvoltat și avea un rol important pe piața articolelor de lux. Este de reținut că majoritatea şi partea cea mai de valoare a producţiei indiene deservea piața internă. Diamantele mai mari ajungeau în tezaurul domnitorilor, deoarece pietrele le erau prezentate în mod obligatoriu, înainte să ajungă pe piaţă, iar ei puteau să-şi aleagă dintre ele după preferinţă. Însă diamantele au ajuns şi în Roma antică, prin intermediul persanilor, prin Alexandria, chiar dacă erau pietre de o calitate mai slabă.

Romanii din acea perioadă știau prea puține despre originea pietrelor, așa cum scrie Plinius în Istoria Naturalis, în secolul întâi î.Hr. Conform acestei relatări, pietrele proveneau din Etiopia. De aceste pietre prețioase se bucurau doar oamenii cu statut foarte înalt. Câteva inele din aur, împodobite cu diamante în formă de piramidă se păstrează și azi la Muzeul Britanic.
Inel roman cu diamante (sursa: British Museum)Locuitorii Romei antice nu știau prea multe despre originea pietrelor, fapt dovedit de Plinius, care în lucrarea sa Istoria Naturalis, din secolul întâi î.Hr., scrie că diamantele proveneau din Etiopia. Dar aceste pietre prețioase erau privilegiul doar persoanelor cu statut social foarte înalt. Câteva inele romane din aur, împodobite cu diamante în formă de piramidă sunt expuse și azi la Muzeul Britanic.

 

Indienii nu s-au ocupat de prelucrarea propriu-zisă a diamantelor, dar știau că praful de diamant poate fi folosit pentru șlefuirea altor pietre decorative. Romanii credeau că diamantul își pierde orice proprietate supranaturală dacă nu este păstrat în forma lui naturală. Căderea Imperiului Roman a adus cu sine suspendarea comerțului cu diamante până în secolul 14.

Un catalog venețian, păstrat din 1403 consemnează prețul pietrelor brute și șlefuite. Începând cu secolul 11, Veneția a devenit un important nod comercial. Pietrele ajungeau aici din India prin Hindu Kushon și Constantinopole. Specialiștii vremii observau cu satisfacție că diamantele tăiate în Veneția erau mai frumoase decât cele șlefuite în India, pe de o parte datorită tehnicii utilizate, pe de alta, prețul diamantelor în India era determinat în principal de greutatea în carate. Astfel, în procesul tăierii diamantelor s-a păstrat forma lor originală de octoedru, sau au îndepărtat un singur colț. În schimb, în Europa se dezvoltau forme noi, dar care aveau ca rezultat scăderea în greutate a pietrelor. Prelucrarea formelor plate a fost urmată de forma rose și smarald, dar și forma prin puncte a rămas populară.

Forma rose simplă şi dublă

 

În 1477, Maria de Burgundia a fost cerută în căsătorie de către Maximilian de Austria cu un inel de logodnă cu diamant, stabilind o tradiție care durează până în zilele noastre. În secolele următoare, diamantul a devenit din ce în ce mai cunoscut și recunoscut. În secolul 16, diamantele și rubinele din India, respectiv smaraldele din Columbia figurau în inventarul femeilor aparținând clasei burgheze.

Diamantul tăiat sub forma unui punct este cea mai veche tehnică de tăiere. Forma de cristalizare a diamantului este octoedrul, care este, în esență, un punct simplificat. Totodată, anumite surse informează asupra faptului că în secolul 15, comercianţi arabi făceau comerţ cu pietre plate. Acesta nu e o surpriză, deoarece primele însemnări despre discurile abrazive provin din secolul 15. În 1510, portughezii au ocupat orașul Goa, drept urmare, mai multe pietre de calitate superioară au ajuns în Europa, însă printr-o altfel de rută, una directă, descoperită de Vasco da Gama în 1498. Încetul cu încetul, Lisabona a devenit centrul comerțului cu diamante.

Harta Goa (Histoire générale des Voyages, de la Harpe, 1750)  În data de 10 decembrie 1510, amiralul portughez Afonso de Albuquerque a cucerit provincia Goa, aflată sub stăpânire turcească într-o singură zi, schimbând istoria comerţului cu diamante.

În ceea ce privește India, industria șlefuirii diamantelor a luat avânt începând cu secolul 16. O procedură de tăiere denumită Mughal este mai degrabă un stil decât o formă fixă. Caracteristicul stilului Mughal este că urmărește forma brută a pietrei. Produsul finit este adesea asimetric, cu platou lat și fațete sub formă de petale, iar corpul diamantului este mare și rotund.

Exemplu de tăiere prin tehnica Mughal din 1676, din notele de călătorie ale lui J.B Tavarnier. Pe vremea aceea, celebrul Koh-I-Noor era tăiat în stilul şi prin tehnica Mughal, până când i s-a aplicat forma briliant în 1852. Azi, cel mai cunoscut diamant Mughal este diamantul Orlov, montat în vârful Sceptrului Imperial Rus.

Comercianții portughezi și englezi au adus doar o mică parte din diamantele indiene în Europa, transporturile lor conțineau pietre prețioase doar în proporție de 5-15%. Cele mai multe diamante care au ajuns în Vest erau sub formă brută. Din acest motiv, Antwerpen a devenit destinația preferată a comerțului xu diamante, deoarece o parte importantă a șlefuitorilor venețieni s-au mutat acolo. Invazia orașului Antwerpen de către spanioli în 1584 a dus la stabilirea comercianților sefarzi la Amsterdam, unde aceștia s-au refugiat din motive religioase, și astfel Amsterdam a devenit capitala diamantelor. Pe lângă cele menționate, doar sudul Germaniei mai apare pe harta comerțului mondial cu diamante. Acest fapt se datorează sprijinului acordat expedițiilor portugheze de către bancheri, cum ar fi familia Fugger. Acum începe și istoria Idar-Oberstein, care este un important centru de șlefuire a diamantelor până în ziua de azi, alături de Antwerpen și Londra. Pe vremea aceea, englezii nu aveau încă ateliere de șlefuire, ci, în mod similar cu portughezii, exportau pietrele la Antwerp. Hegemonia portugheză în comerțul cu diamante a luat sfârșit în ultima zi a anului 1600, odată cu înființarea Companiilor Britanice a Indiilor de Est (British East India Company).

Epoca barocă a adus cu sine dezvoltarea formei rose și începuturile formei briliant. După 1660, importul de diamante a fost liberalizat și specialiștii au fost ademeniți să se mute la Londra, aceasta devenind treptat noua capitală a prelucrării diamantelor. La începutul secolului 18, Londra a devenit specialistă în în prelucrarea de înaltă finețe a diamantelor, iar Amsterdam s-a concentrat pe diamantele mai mici pentru un public mai larg.

Piața europeană, în special cea englezească, a intrat în declin, după ce, prin anii 1720, portughezii au descoperit noi zăcăminte in Brazilia. Pietrele brute, extrase cu ajutorul sclavilor africani, au invadat piața, la un moment dat ajungându-se la o cantitate de cinci ori mai mare de diamante braziliene pe piața europeană, decât cele provenite din rezervele aproape de epuizare din India. Rezultatul a fost scăderea prețului diamantelor la o treime din prețul anterior. Industria diamantelor din Amsterdam a fost salvată doar de epuizarea treptată a zăcămintelor din Brazilia. Englezii au propagat că diamantele braziliene nu sunt diamante reale, și acesta a și avut efectul dorit. Portughezii însă au găsit ideea salvatoare de a transporta diamantele braziliene la Goa, și le-au introdus pe piața europeană drept produse indiene. Soluția a avut rezultate, dar poziția Lisabonei în comerțul cu diamante nu a mai putut fi întărită. Piața a învățat din dumping și a fost pregătită să reacționeze. Descoperirea de noi zăcăminte în Bahia din Brazilia în 1844 a avut un efect revigorant, nu numai asupra Amsterdamului, ci și al Antwerpenului.

Cecil Rhodes (1853-1902) Fondatorul De Beers, magnat britanic din sectorul minier. Citat celebru: mereu să-ţi aminteşti că eşti un bărbat englez şi prin aceasta întotdeauna câştigi premiul cel mare la loteria vieţii. Când Zimbabwe se afla sub stăpânirea englezilor, Rhodes l-a numit Rhodesia chiar după el însuși.

În 1806, englezii au ocupat Cape Town, care a devenit un centru logistic important în drumul spre India și punct de pornire pentru diamantele care au fost apoi descoperite în Africa. În 1867 a început exploatarea în Africa de Sud, care a produs foarte repede o cantitate de șase ori mai mare decât cea din Brazilia. Într-o perioadă de numai douăzeci de ani, Cecil Rhodes a investit în exploatarea de diamante și a reprezentat interesele tuturor exploatatorilor, ceea ce a dus la înființarea Grupului De Beers, care deținea monopolul asupra pieței africane și apoi a luat conducerea în comerțul londonez cu diamante pentru un secol. Până în ziua de azi, De Beers este cel mai important jucător de pe piaţă, dar la exploatare a fost întrecut de compania rusească de stat Alrosa. Acest fapt poate da o direcție nouă pe piața mondială de diamante.  Detalii găsiți în capitolul despre comerțul cu diamante.